Mișcarea în aer liber câștigă teren ca alternativă la sala de fitness, în contextul în care abonamentele lunare costă între 150 și 500 de lei. Pentru cei care vor să își țină cheltuielile sub control, diferența este evidentă: în parc nu există abonament și nici program fix. În schimb, ședințele cu un antrenor personal pot dubla sau chiar tripla costul unui abonament la sală.
Odată cu vremea bună, tot mai mulți aleg alergarea și zonele de calistenice. Cristi, unul dintre cei care fac sport afară, explică de ce preferă această variantă: „După cum se vede, alerg. Aveți acolo un parc de calistenice, tragem de bări. Astea sunt mai bune pentru că te foloseşti de greutatea corpului.” El spune că senzația de efort diferă față de antrenamentul din sală: „Mult mai bun ăsta. Recomand mai mult. Pentru că te obosești mult mai repede, folosești forța corpului, e cu totul altceva.”
O altă persoană estimează că o sală ajunge la „200-300 de lei pe lună” și adaugă că, atunci când vremea este bună, ieșitul afară pare alegerea firească. Potrivit Lyla, alternativa are însă și limite clare, mai ales pentru cei care vor varietate în antrenament sau un control mai bun asupra exercițiilor.
Stelian, antrenor de fitness, explică faptul că afară, de regulă, posibilitățile se restrâng la exerciții cu greutatea corpului, alergare și alte forme de mișcare care nu necesită accesorii. În sală, în schimb, există aparate, accesorii și greutăți libere, ceea ce înseamnă o gamă mai mare de exerciții într-o rutină.
Pe lângă avantajul financiar, sportul în aer liber vine și cu un risc mai mare de accidentare atunci când antrenamentul este făcut fără îndrumare. În primele luni de antrenament, statisticile medicale arată că unul din trei sportivi începători ajunge la ortoped. Problemele apar mai ales atunci când entuziasmul depășește nivelul tehnicii.
Radu Vișna, medic ortoped la Spitalul Pantelimon, atrage atenția că efortul trebuie adaptat la greutatea fiecărei persoane și crescut progresiv. Întinderile musculare și ligamentare apar frecvent, iar în situațiile mai serioase pot apărea entorse. Medicul insistă asupra a două măsuri concrete: o încălzire bună și o creștere graduală a efortului.








