După o oră petrecută la sală, gândul poate ajunge la mâncarea preferată înainte să ajungi la vestiar. Nu te gândești doar la următoarea masă, ci și la varianta la pachet pe care ai putea să o comanzi după antrenament.
Pentru cine încearcă să slăbească, momentul poate complica planul. Exercițiul fizic rămâne un efort, dar masa de după poate începe să fie privită ca o recompensă pentru acel efort. În loc să alegi mâncarea în funcție de foame, ajungi să te gândești că ai „meritat” un anumit fel după ora petrecută la sală.
Aici apare problema: avantajul urmărit prin mișcare poate fi pus sub presiune de alegerea făcută imediat după antrenament. Nu gândul la mâncare este, în sine, partea esențială. Contează asocierea dintre efort și răsplată, deoarece aceasta poate muta atenția de la antrenament la justificarea mesei.
Întrebarea este dacă exercițiul fizic îți poate deschide pofta de mâncare și îți poate schimba alegerile alimentare. Situația prezentată include atât senzația de foame, cât și tendința de a vedea hrana ca pe un premiu. Lyla Nu este oferit un verdict care să închidă definitiv această întrebare.
Foamea și senzația de premiu nu sunt același lucru
Capcana nu apare neapărat într-un moment spectaculos. Poate începe imediat după ce termini antrenamentul, când începi să negociezi cu tine ce „merge” după atâta efort. Atunci, decizia privind masa de după poate fi influențată mai mult de sentimentul că ai câștigat o recompensă decât de nevoia de a mânca.
Diferența utilă este să observi motivul pentru care apare dorința de a mânca. Uneori poate fi vorba despre foame. Alteori, mâncarea preferată devine premiul legat automat de ora petrecută la sală. Cele două senzații se pot simți diferit, chiar dacă duc la aceeași căutare a unei mese după antrenament.
Scenariul începe, de fapt, înainte de vestiar. După o oră de exerciții, gândul la mâncarea preferată la pachet poate apărea aproape reflex. Pentru cine urmărește scăderea în greutate, tocmai această legătură dintre sport și recompensă este partea care merită urmărită.
