Cum ajung clienții să comande mai scump la restaurant. 12 tactici din meniu care pot influența nota de plată

Tactici din meniurile restaurantelor
Foto: Gül Ișık / Pexels

La restaurant, alegerea unui preparat aparent convenabil poate însemna o comandă mai scumpă decât părea necesar: comparația este uneori orientată de un produs mult mai costisitor, așezat alături. Prețul, porția și ingredientele sunt reperele utile înaintea comenzii, inclusiv când o descriere apetisantă sau un chenar atrage primul atenția.

Compania australiană Tip Top Foodservice recomandă restaurantelor 12 tactici prin care oferta, sumele afișate, organizarea paginii și denumirile preparatelor pot încuraja cheltuiala. Privite dinspre masa clientului, acestea explică de ce un produs pare accesibil, altul pare special, iar unele prețuri sunt mai greu de comparat.

Preparatul foarte scump schimbă reperul de comparație

Prima verificare utilă privește suma cerută pentru preparatul ales, nu doar diferența față de vecinul său din meniu. O variantă mai ieftină decât alta poate rămâne scumpă. Patru tactici folosesc tocmai felul în care sunt percepute prețurile:

Ancorarea. Un steak de $30 face ca unul de $20 să pară o alegere avantajoasă. Preparatul foarte scump devine reperul după care sunt judecate celelalte, chiar dacă și acestea au prețuri ridicate. Exemplul ilustrează mecanismul comercial, nu o ofertă a unui restaurant din România.

Vecinul profitabil. Lângă produsul folosit drept reper poate fi așezat cel cu cea mai mare marjă de profit, adică acela care lasă restaurantului un câștig mai mare raportat la preț. Clientul alege varianta aparent rezonabilă, iar localul obține comanda pe care urmărea să o favorizeze.

Dispariția simbolului monedei. Afișarea doar a numărului urmărește să țină atenția asupra mâncării, fără amintirea vizuală a banilor cheltuiți. Eliminarea simbolului dolarului este una dintre recomandările comerciale; nu garantează însă o comandă mai mare, fiindcă reacția diferă în funcție de persoană și de împrejurări.

Prețul imediat sub numărul rotund. Aceeași masă poate părea mai avantajoasă la $9.99 decât la $10. Este folosită și varianta $9.85. Tehnica apare și în magazine universale, supermarketuri, buticuri sau lanțuri de fast-food și urmărește impresia de chilipir la citirea rapidă a cifrelor.

Prețul pus după descriere se compară mai greu

O coloană separată de sume permite scanarea rapidă a meniului după buget. Când prețul apare discret la capătul descrierii, cu litere și cifre de aceeași mărime, comparația cere mai multă atenție. Clientul trece întâi prin ingrediente și preparare, apoi ajunge la bani.

Renunțarea la liniile punctate dintre denumire și suma din dreapta face parte din aceeași tactică. Pentru compararea variantelor, trebuie urmărit prețul fiecărui preparat, chiar dacă pagina nu îl separă vizual de restul textului.

Poziția pe pagină este o altă pârghie. Recomandarea comercială pornește de la ideea că privirea ajunge întâi în dreapta sus și abia la urmă în stânga jos. De aici, plasarea produsului scump folosit ca reper în partea superioară dreaptă și a variantelor mai ieftine spre partea de jos și spre stânga.

Potrivit publicației Adevărul.ro, această ordine de citire nu este universală: felul în care oamenii parcurg oferta depinde de formatul meniului, de numărul paginilor, de design și de prezentarea preparatelor.

A treia tactică vizuală este chenarul decorativ: scoate în față preparate scumpe sau profitabile, inclusiv băuturi, față de variantele prezentate ca text simplu. Caseta poate atrage privirea, dar nu dovedește calitatea produsului. Cantitatea, ingredientele și prețul rămân criterii separate de aspectul paginii.

Recomandarea generală pentru design este, totuși, simplitatea. Un exces de elemente grafice aglomerează meniul și mută atenția de la mâncare; fonturile, culorile și fotografiile numeroase pot îngreuna găsirea informației utile.

Descrierea vinde originea, familiaritatea și marca

Alte patru tactici lucrează cu denumirea preparatului. Unele aduc informații folositoare despre ingrediente, dar folosesc și legături emoționale sau preferințe deja formate:

Proveniența locală. Menționarea fermei, a furnizorului sau a metodei de producție poate face ingredientul mai atrăgător pentru clienții interesați să susțină producătorii locali. Exemplul comercial înlocuiește simpla mențiune a ouălor cu ouă de la găini crescute în aer liber, provenite de la Bob’s Organic Eggs, din zona de la poalele Victorian High Country. Contează și precizarea felului în care ingredientul este obținut ori recoltat.

Legătura cu familia. Fursecurile proaspete, făcute în casă de bunica, evocă alte asocieri decât simpla denumire de fursecuri cu bucăți de ciocolată. Formula folosește nostalgia meselor în familie. Mențiunile despre rețeta familiei sau prepararea în casă trebuie să reflecte însă ceea ce se întâmplă efectiv în bucătărie.

Vocabularul unei tradiții culinare. O denumire cu scampi și tagliatelle poate sugera mai multă autenticitate decât una generică de spaghete cu fructe de mare. Tipul pastelor, ingredientele caracteristice și tehnica pot lămuri comanda; prea mulți termeni străini pot, în schimb, face oferta greu de înțeles.

Marca familiară. Meredith Dairy Goats Cheese este exemplul de nume folosit în locul unei simple mențiuni de brânză de capră. Mecanismul se bazează pe preferința pentru un producător cunoscut. Relevanța mărcii depinde de reputația sa și de rolul ingredientului în preparat, fără să înlocuiască verificarea compoziției și a prețului.

Detaliile despre origine sunt utile dacă sunt reale și verificabile. O poveste convingătoare despre fermă nu ține locul informației despre ingredientele folosite.

Un meniu scurt poate încuraja încercarea unui preparat nou

A douăsprezecea tactică privește numărul variantelor. Prea multe opțiuni pot crește neliniștea asociată deciziei, efect descris prin paradoxul alegerii. În loc să exploreze oferta, clientul poate reveni la preparatul pe care îl comandă de obicei.

Recomandarea companiei este de șapte opțiuni în fiecare categorie: antreuri, feluri principale sau deserturi. O ofertă mai restrânsă urmărește să facă alegerea mai ușoară și să încurajeze încercarea unui preparat nou, eventual mai scump.

Pentru restaurant, restrângerea ofertei are și efecte practice: sunt necesare mai puține tipuri de ingrediente, echipa poate pregăti și prezenta mâncarea mai eficient, iar risipa poate scădea.

Comanda se verifică după sumă, porție și ingrediente

Înainte de comandă, merită verificat dacă preparatul se încadrează în buget, indiferent de locul ocupat în meniu.

Tehnicile de prezentare nu sunt, prin ele însele, înșelătoare: pot face specialitățile mai ușor de găsit. Problemele apar când originea sau ingredientele sunt descrise incorect ori când prețurile și condițiile comenzii sunt prezentate netransparent.