ROCD, adică tulburarea obsesiv-compulsivă legată de relații, este o formă de TOC care aduce în cuplu îndoieli persistente chiar și atunci când relația este sănătoasă. La suprafață, poate părea vorba despre întrebări obișnuite, de tipul dacă vă place suficient partenerul sau dacă relația este cea potrivită. Diferența reală apare însă în intensitate și în felul în care aceste gânduri ajung să consume energia de zi cu zi.
Cameron Murphey, Terapeut de Căsătorie și Familie Licențiat, LMFT, atrage atenția că oamenii cu ROCD „experiențează îndoieli cu privire la relația lor ore întregi în fiecare zi”. Tocmai această repetitivitate face problema greu de observat la început. Gândurile ocupă mult spațiu mental și aduc confuzie, epuizare și o stare continuă de neliniște. În loc ca relația să fie trăită firesc, ea ajunge să fie verificată permanent, ca și cum fiecare emoție ar trebui să ofere un verdict clar.
Murphey descrie mecanismul astfel: „Cineva cu ROCD va analiza constant cum se simte când este în preajma partenerului său.” În timp, acest proces poate scăpa de sub control. „Este ca și cum ar ține un microscop pe fiecare senzație și sentiment pe care le au, de parcă acele sentimente le-ar spune dacă ar trebui să rămână sau să plece.” Când atracția, siguranța sau dragostea nu sunt resimțite continuu, persoana poate intra într-o spirală negativă și începe să caute semne că relația nu funcționează.
Un simptom frecvent este nevoia repetată de reasigurare. Pe termen scurt, aceasta poate calma anxietatea, dar pe termen lung o întreține și alimentează nevoia unei noi confirmări. Potrivit Lyla, apare adesea și impulsul de a spune imediat partenerului toate îndoielile, sub forma unei presupuse onestități. Murphey explică: „A fi incert cu privire la relația ta se poate simți ca un secret masiv, iar cineva cu ROCD ar putea simți că trebuie să-i spună partenerului său dacă vrea să rămână onest.” Problema este că efectul asupra celuilalt poate fi serios, pentru că expunerea repetată a acestor frământări „aproape întotdeauna ajunge să-l rănească pe celălalt”.
Mai poate apărea și hiperfixarea pe „defectele” partenerului, precum și comparația constantă cu alte relații, în încercarea de a afla dacă alegerea făcută este corectă. Un reper clar rămâne felul în care aceste stări vă ocupă ziua. În îndoiala firească, întrebările apar și dispar. În ROCD, ele pot dura ore și lasă în urmă o oboseală accentuată. Murphey spune că persoanele afectate se simt „epuizate și confuze” din cauza acestor îngrijorări.
Ca prim pas, terapeutul recomandă să nu mai tratați fiecare emoție ca pe o sentință și să renunțați la monitorizarea continuă a sentimentelor. În locul presiunii de a obține imediat răspunsuri, el propune o altă abordare: „În schimb, amână să încerci să-ți dai seama de ceva. Dă-ți timp și spațiu să cunoști cealaltă persoană. Acceptă să nu știi răspunsurile. Bucură-te să înveți despre cealaltă persoană. Descoperă cum este să petreci timp cu ea.”
Ideea este să mutați atenția de la analiză la experiența reală a relației. Fără a vă ignora trăirile, evitați ca un moment de anxietate să decidă viitorul cuplului. Murphey subliniază: „Când faci asta, lași relația să te învețe ce trebuie să știi.” Și completează: „Timpul îți va da răspunsul dacă vrei să-ți asumi un angajament mai profund față de această persoană, dacă îl lași.”
În zilele în care simțiți că vă testați constant sentimentele, poate fi util să faceți un pas înapoi înainte de a cere reasigurare sau de a deschide o discuție din panică. Întrebarea esențială este dacă există o problemă concretă de rezolvat sau dacă încercați doar să obțineți liniște imediată. Acordând relației spațiu să se desfășoare natural, oferiți și minții o pauză de la epuizarea provocată de îndoieli.
